ARGUMENT:
Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este
recreată în toată complexitatea ei, oferă copilului de vârstă şcolară mică un
întreg univers de gânduri şi sentimente, de aspiraţii şi îndrăzneli, de
înaripare entuziastă şi idealuri înalte.
Sugerat printr-o tematică variată, ca şi prin prototipuri umane
surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest univers se va putea
constitui într-o zestre spirituală importantă, cu condiţia ca opera literară în
ansamblul ei să răspundă sarcinilor multiple pe care le ridică educaţia
estetică, intelectuală, morală, patriotică. Prin valorificarea creatoare a
mesajului artistic, etic şi estetic al fiecărei creaţii în parte se stimulează
interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaştere, se
formează totodată premisele concepţiei despre lume şi viaţă.
Formarea şi modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele
de comportare civilizată, cultivarea sentimentelor morale sunt sarcini la
realizarea cărora opera literară, prin specificul ei, aduce o contribuţie
majoră.
Funcţia formativă a literaturii pentru copii nu trebuie confundată cu
unele intenţii moralizatoare aride, stereotipe, fără acoperire artistică. Dar a
nega existenţa unei strategii, a unei legi interioare specifice, de care trebuie
să ţinem seama toţi cei care ne adresăm copiilor, ar fi o eroare cu consecinţe
grave.
“Nu voi înţelege de pildă de ce să refuzi acestei literaturi dreptul de a fi
moralizatoare, să o stigmatizezi pentru infantilismul ei necesar, să o
ostracizezi fără nici o nuanţă, pentru trezismul ei intrinsec, obligat? Nu cred
în ruptul capului că puiul de om ar fi mai bine servit de o literatură
narcisistă, scăpărând la nesfârşit în gratuitatea sa, ca pietricelele mişcate ale
unui caleidoscop… Ceea ce cu siguranţă nu ţine de literatura pentru copii
este trezismul plicticos, uscăciunea de suflet, frigiditatea (s. n.), mimarea
zaharistă, apa-n-piuă a versificaţiei, graforeea simplistă, cabotinajul…”
(Mircea Sântimbreanu, “Literatura pentru copii, o problemă majoră”)
Dacă şcoala are ca obiectiv major formarea şi dezvoltarea
personalităţii copilului, capabil să înţeleagă şi să aprecieze frumosul din
mediul înconjurător, atunci aceasta se leagă în primul rând de cultivarea
pasiunii pentru lectură.
Cunoaşterea treptelor de dezvoltare a psihologiei vârstei de către
cadrul didactic, respectarea principiului accesibilităţii în vederea îndrumării
permanente a lecturii copilului constituie o sarcină importantă. Literatura
pentru copii se adresează celor mai diferite vârste. Distanţa este
foarte mare de la cartea cu poze însoţită de versuri sau proză, din clasele
mici, când caracterul concret-intuitiv al gândirii impune ilustraţia ca
auxiliar preţios în înţelegerea semnificaţiei operei, la cărţile în care primatul
îl deţine textul literar, când gândirea trece spre o mai accentuată fază de
abstractizare şi generalizare.
Iată de ce este nevoie de cărţi diferite care să se adreseze nivelului de
înţelegere al copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi preferinţele
individuale.
Literatura pentru copii trebuie să investigheze universul propriu de
cunoaştere al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, printr-o
ingenioasă transfigurare artistică.
“Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător
de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă.”
SCOP:
Educarea elevilor în sensul receptării valorilor culturale, stimularea
interesului pentru lectură, formarea competentelor de lectura in vederea
asigurarii succesului scolar.